Preț carte: 29 RON    ;   Expediție: 20 RON   ;    Discount: 10%

„Mireasa și alte povestiri” adună patru proze despre destine prinse între iubire și constrângere, între dorința de a-și alege propria viață și puterea unei lumi care hotărăște adesea în locul lor.

În povestirea care dă titlul volumului, Reghina este o tânără abia intrată la facultate, care se trezește mireasă înainte de a fi avut timpul să înțeleagă dacă îl iubește pe bărbatul de lângă ea. În mai puțin de patruzeci de zile, o întâlnire întâmplătoare devine căsătorie, iar un „Nu” rostit la starea civilă este acoperit de vocile familiei, de prejudecăți, de rușinea de „gura lumii” și de forța cutumelor. Nunta, întinsă pe trei zile, cu ploaie, noroi, muzicanți, mese nesfârșite și un sat întreg venit să petreacă, capătă treptat dimensiunile unui ritual apăsător, în centrul căruia mireasa devine aproape străină de propria viață.

Alături de „Mireasa”, povestirile „Dragomira”, „Casa cu tamariscă” și „Pas-de-deux șchiopătat, pe Plaja Pesmetului” deschid alte lumi și alte timpuri. Primele două proze se întâlnesc în atmosfera ultimilor ani ai comunismului și a începutului de tranziție postdecembristă, în comunități în care vechile mentalități supraviețuiesc schimbării de epocă. Casa cu tamariscă, cea mai amplă narațiune a volumului, urmărește mai multe generații, din anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial până la sfârșitul secolului XX, într-o construcție în care trecutul și prezentul se caută și se luminează reciproc. Ultima povestire schimbă registrul și aduce o „joacă estivală” din prima vară postpandemică.

Scrise de-a lungul a aproape două decenii, cele patru povestiri alcătuiesc o lume populată de personaje memorabile, mai ales de femei care iubesc, rabdă, se împotrivesc, așteaptă și încearcă să-și găsească locul în interiorul unor familii și comunități guvernate de reguli vechi. Experiența jurnalistică a autoarei se întâlnește cu observația psihologică și cu o scriitură puternic vizuală, în care scenele au adesea intensitatea și precizia unor secvențe cinematografice. Cristina Bogdan remarcă tocmai această deschidere spre vizual și „valențele sinestezice” ale prozelor, iar Christian Crăciun vede în Mireasa „o proză socială de mare forță”, despre o lume apusă care continuă să trăiască prin poveste.