https://librariascriitorilor.ro/Hanul%20de%20apoi.pdf

Lucrarea  de  față  poate  fi  considerată  un  roman  de ficțiune, deși nu are intențiile obișnuite ale unui roman (și cu atât mai puțin ale unuia polițist, cum poate părea, datorită unor morți violente  și  anchetei  ce  survine)  și  este  în  mare  parte  doar prezentarea unor fapte reale, abia camuflate.  

Desigur,  se  va  observa  intenția  de  a  ascunde  realitatea personajelor: încă din prolog li se atribuie nume fictive, după un plan riguros. Totuși volumul de față rămâne unul memorialistic, un album de poze ale câtorva dintre semenii noștri, în viața lor obișnuită.  Dar  din  spatele  banalității,  ca  dintr-un  codru  des, pândesc  fiarele  sălbatice  ale  atitudinilor  violente,  malefice, mafiote.  Din  fericire,  dacă  există  crimă,  există  și  pedeapsă.  Iar aceasta ar putea fi ideea centrală a romanului. 

Fiind  deci  cartea  unei  idei,  trăirile  lăuntrice  ale personajelor nu sînt surprinse minuțios și obsesiv. Accentul este pus  pe  iminența  pedepsei,  nu  a  justiției  omenești  (adesea zăbavnică  sau  incorectă),  ci  a  celei  divine.  Iar  aici,  avem  două aspecte:  primul  se  concretizează  în  loviturile  dure  ale  sorții,  în viața de acum, iar al doilea constă în chinul iadului, pe care îl vor suferi după moarte cei vinovați de păcate grave. 

Și iată problema cea mai serioasă: situația din eternitatea în  care  vom  intra.  Este  oare  adevărat  că  păcătoșii  înrăiți iremediabil vor fi osândiți veșnic? Dacă pedeapsa de la judecata de apoi este definitivă și va aduce un chin fără de sfârșit, atunci atitudinea noastră față de orice clipă din viață devine extrem de acută,  fiindcă  mergem  ca  pe  vârfuri  de  cuțite.  Orice  greșeală poate aduce răni de nevindecat, o moarte ce nu se termină, mai rea ca moartea.    

Acest final tragic este dilema personajelor, e o variantă pe care  o  acceptă  sau  o  resping,  care  îi  stresează  sau  le  aduce nădejde.  Este  ceva  sumbru,  negat  de  o  parte  dintre  religii, precum  budismul  sau  hinduismul,  ca  și  de  unele  facțiuni aparținând  creștinismului.  Deși  a  renunța  la  o  astfel  de învățătură, a nega chiar cuvintele lui Hristos, poate însemna a te înstrăina de Hristos însuși.  

Pe  lângă  dezbaterea  religioasă  (care  prezintă  opinii începând  cu  antichitatea  greacă),  va  apărea  și  aceea  politică, deoarece atacarea acestei dogme a creștinismului este și efectul activității grupărilor new-age și susținătorilor lor din conducerea fățișă sau secretă a lumii.   

 Acestea  ar  fi  temele  de  discuție,  pe  care  în  concret  le prezintă  câțiva  dintre  locuitorii  unui  oraș  de  munte,  ce  își  au fireștile  amiciții  și  antipatii,  urmărindu‑și  interesele contradictorii, care agită de fapt orice comunitate umană. Poate dacă  s-ar  adeveri  acest  termen  (pe  care  îl  vădim  deci  utopic), acela  de  comunitate,  atunci  ne-am  trăi  laolaltă  idealurile,  iar fericirea  ar  veni  să  ne  cuprindă  încă  de  aici,  din  viața  terestră. Fapt  imposibil,  de  vreme  ce  „lumea  sub  stăpânirea  celui  rău zace“. 

Cartea poate fi descărcată direct: https://librariascriitorilor.ro/Hanul%20de%20apoi.pdf