Angajare în Absurdistan. Schițe dramatice și scenete de-a râsu-plânsu

Categorii Teatru
Autor(i) Corneliu Sofronie
Editura Sfântul Ioan
ISBN 978-630-317-323-8
Anul publicării 2026
Nr. pagini 406
Format eBook Comercial
Nota Aceasta carte nu are o nota
Acordă o notă

Volumul  de    schițe  și  scenete  „Angajare  în Absurdistan”,  cuprinde  84  de  producții  “de-a  râsu-plânsu”. Volumul  propune  o  incursiune  în  cotidian,  evocând  singularități apăsătoare,  reflectând  moduri  fals-existențiale,  măști  sociale,  de conviețuire  între  semeni.  Unele  schițe  și  scenete  din  volum propun un experiment mental de imaginare a unor experiențe de viață  reale  cu  personaje  caracterizate  printr-o  construcție psihologică  complexă,  cu  un  profil  indecidabil,  propriu  teatrului de  dezbatere.  Alte  schițe  și  scenete-sunt  definiții  ale  Omului contemporan:  imprevizibil,  integral  ambiguu,  de  necuprins  în ecuații,  formule  sau  tipologii.  Majoritatea  personajelor  sunt victimele unei mari minciuni induse de manipularea grotescă din societatea  românească  de  pe  toate  canalalele  media;  ele  sunt convinse  că  proiectul  existențial  înseamnă  doar  carieră  și  (mai ales)  bani,  este  și  motivul  pentru  care  cele  mai  multe  dintre  ele  cunosc  de  foarte  timpuriu,  drama  ratării.  Nu  au  ambiția  de  a  se construi  pe  ele  însele,  de  a  se  autodepăși  urmărind  Idealuri înalte,  nu  au  vise,  ci  doar  coșmaruri  trăindu-și  existențele mărunte  ca  pe  o  ispășire  a  unei  misterioase  culpe  ancestrale, venind  din  însăși  istoria  acestui  popor,  dând  expresie,  simultan, unei resemnări care sugerează damnarea, dar și unei oximoronice veselii  triste,  care  induce  note  existențialiste  stranii  într-un univers de un comic amar și absurd.   

 

DESPRE  AUTOR  (dintr-o  prezentare  făcută  autorului  de  criticul  dramatic:  Valentin  Silvestru)  “Sunt  câteva  date  fundamentale  în biografia lui Corneliu Sofronie: naşterea sa ca locuitor al planetei la  Lugoj,  debutul  său  (oral)  în  1975,  când  a  citit  epigrame  la Cenaclul  Umoriştilor  al  Asociaţiei  Scriitorilor  din  Bucureşti (student  fiind,  pe  atunci,  în  filozofie),  publicarea  câtorva  din catrenele sale atât de voioase şi acide în Informaţia Bucureştiului în  acelaşi  an  şi  abilitarea  sa  (cu  chenar)  ca  producător  de literatură  satirică  în  Urzica,  tot  pe  atunci  (...)  Versurile,  proza, scenetele  lui  Corneliu  Sofronie  pornesc,  de  obicei,  de  la  un  dat concret  însă  inexplicabil,  translează,  pe  o  elipsă  de  gând,  în teritoriul fantasticului, şi se întorc iarăşi în zona terestră, lăsând misterul  nedesluşit.  Umorul  vine  din  incompatibilităţi  de substanţe – ce, puse în reacţie comică, dau doar senzaţia vidului. A ieşit întâiul la un concurs de creaţie studenţească şi, tot astfel, la un concurs naţional de literatură veselă, (Festivalul Național al Umorului,  Constantin  Tănase-Vaslui)  cu  scrieri  de  un  haz exploziv,  în  care  şuvoiul  de  fapte,  fraze  şi  personaje  eteroclite pare  a  nu  mai  putea  fi oprit,  având  un debit  şi  o  îmbelşugare  ce amintesc  de  Mark  Twain–sau,  ca  abundenţă  plastică  de  Dubout. Corneliu  Sofronie  e,  neîndoielnic,  un  om  de  spirit.  Are  vocaţia poantei  de  gust  şi  priceperea  de  a  pătrunde  cu  laserul  satiric dincolo de aparenţe, în sardonică polemică cu ele. Obiectivul său predilect  e  prostia  demenţială.”.  A  publicat  de-a  lungul  timpului în  Urzica,  Perpetuum  comic,  Suplimentul  literar  artistic  al Scânteii  Tineretului,  Vatra,  Mangafaua  (fondator  și  director  al revistei) Tinerama  (redactor  șef  la Cartea pentru  noi bărbații) etc. A  avut  zece  emisiuni  de  autor  la  „Unda  veselă”  colaborând  cu mari  actori:  Dem  Rădulescu,  Tamara  Buciuceanu,  Emilia Popescu,  Dan Condurache,  Anda Călugăreanu,  Nicu  Constantin, Cristina  Stamate,  Stela  Popescu,  Alexandru  Arșinel,  Cristian Pepino, Dinu Manolache, Florin Călinescu (ultimii trei, regizori ai spectacolelor  Sfârșitul  lui  Robinson  Crusoe,  Dosarele  U  și  Hotel Zodia  Ciudățeniilor)  etc.  La  toate  aceste  emisiuni  producător  a fost  Silvia  Cusursuz.  A  câștigat  trei  premii  pentru  literatură satirică  (proză,  epigrame,  teatru  scurt)  la  Festivalul  Național  al Umorului  Constantin  Tănase.  Este  inclus  în  Antologia  epigramei politice  în  care  are  cel  mai  mare  număr  de  epigrame  politice scrise în perioada de sfârșit a regimului comunist (între anii 1970 și  1989).  Antologia  îngrijită  de  Gheorghe  Zarafu  a  apărut  la  Ed. Victor Frunză 1992. Este autorul cărții Fericirea de a fi cal (schite umoristice si epigrame)  

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site folosește cookie-uri. Află mai multe Am înteles