Horia-Iulian Ciorecan, prin volumul „Natura pentru copii” se întoarce cu plăcere în Raiul copilului interior, scoțând la lumină toată frumusețea trăirilor anterioare, deoarece copilăria a reprezentat pentru el o perioadă de puritate, când a simţit şi a fost ocrotit şi iubit.

Face parte din generația cu cheia de gât.

„Am fost generația cu cheile la gât,/Cu noi s-a făcut întâiul pas pe Lună,/Afară am fi stat la joacă, orișicât,/În casă nu intram nici pe furtună”. (Copilărie `70, pag. 16)

Acest volum este unul încărcat de emoție, emoția aceea în stare pură, nedisimulată și netrecută printr-un filtru al rațiunii. Sentimentele sunt la ele acasă și se simt în spatele fiecărui vers și al fiecărei cugetări ce apare ca o concluzie la finalul fiecărei poezii.

Ușurința conjugării imaginilor, tandemul ideilor - de o sobrietate sublimă - cu mesajul direct, arareori subliminal, face din cititor un captiv fără șanse de a fi sustras de o existență pământeană.

Fluența scrierii și surprinderea fără scăpare a firescului împletite cu cheia finală cu valoare de interogație sau soluție metaforică de un diafan aproape străveziu, fac tot farmecul acestui stil, i-aș spune inedit.

Surprinderea unei resemnări umane este parfumată cu accente de permanență existențială, în care ingredientul intrus are șanse mici de înserare în tabloul ce se vrea pesimist, dar care transpare, din însăși curajul de a scrie așa ceva, ca fiind, de fapt, o luptă cu renunțarea.

„Lumea de basm e pustie și rece,/Nici un copil nu mai trece pe aici,/Nimic în povești nu se mai petrece,/Eroii sunt tot mai triști și mai mici.//Dar s-au vorbit ca o ultimă dată/Să se adune în locul iubit de copii,/Să le aducă aminte de lumea uitată,/Gheața din inimi să-ncerce a topi”. (Eroi de poveste, pag. 24)

Iubirea este o temă existentă în toate literaturile din toate timpurile. Ei i se acordă o importanță deosebită, ca experiență umana fundamentală, care diferă în funcție de vârsta, sex, stare socială, credință, epocă istorică sau apartenență culturală. Astfel, tema este larg difuzată și circulă în întregul sistem al literaturii, apare atât în opera marilor scriitori cât și în cea a celor minori, în viziunea specifică diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.

„Am revăzut pădurea în care ai murit/Și câmpul plin de flori pe loc a înverzit./Am retrăit o clipă de dor și de iubire/Și viața a încetat o clipă să respire. (Fantezie, pag. 27)

Horia-Iulian Ciorecan este o voce tânără a literaturii, dar am siguranța că nu se va pierde în neant sau între sutele de glasuri firave, care își ițesc capul din spatele unei cortine, pentru că scrie cu dragoste de cuvânt și cu o intensitate a trăirilor pe care o aștepți de la poezie, fapt care face ca fiecare vers în parte să ți se imprime în suflet și să te facă să simți fiecare durere și fiecare angoasă a eului poetic. Nu ai cum să nu te regăsești măcar puțin în versurile sale, să nu simți că autorul te-a descris și pe tine, și că a pus bucăți din sufletul tău în versurile sale. E modul lui de a refula, de a se elibera de toate stările posibile, însă, în egală măsură, ne oferă nouă, cititorilor, posibilitatea de a evada pentru câteva clipe din cotidian și pentru a aplica metoda introspecției, ajungând la esența trăirilor noastre.

Îl recomand cu căldură și vă sugerez să-i solicitați cartea, pentru că vă va îmbogăți biblioteca dumneavoastră cu poezii de o înaltă valoare artistică.

Constantin-Nicolae Gavrilescu, poet

Directorul revistei „Amprentele sufleului”