Clișeu profan
Categorii | Poezie |
---|---|
Autor(i) | Florilin Mădălin Almăjanu |
Editura | Sfântul Ierarh Nicolae |
ISBN | 978-606-30-4439-7 |
Anul publicării | 2022 |
Nr. pagini | 161 |
Format | eBook Comercial |
Nota | 4.93 (14 voturi) |
Acordă o notă |
23.00 RON
De la vis la realitate nu poate fi decât un singur pas, citirea de emoții mot a mot, Clișeu Profan surprinde sau te va surprinde, în ceea ce iubești să faci. Trecerea de la lumea idilică la cotidianul ce poate fi lipsit de sens e doar o trece prin procesul de gândire a cuvântului scris. Sensuri multiple aranjate în cuvinte simple, se adună în emoția ce nu minte. De te vrei al tău, drag cititor, te poți duce spre viitor la doar o distanță de raze solare sau alegi pământul fără dorințe. Ascundem zâmbește sau stropi de iubire sub false așteptări, totul e un drum pierdut spre speranța de mâine.
Versurile ce vor urma sunt ancorarea sacrificiului în sufletul ce alergă după doza de emoție sinceră, trăită prin scrisul meu. Titluri, o avalanșă de emoții-amalgam ne poartă din trecut spre viitorul cel iubit. Ne apropiem emoția de starea comună: eu scriu, tu mă citești e atât de simplu să spui am înțeles același cuvânt cu sensuri multiple. Călătorim împreună spre un univers cu nume simplu, complicat în litere și numere ce duc spre infinitul prezent. Ce trăiește odată cu fiecare clipă petrecută împreună, e doza de energie ce ne poartă spre ideea comună de a citi printre rânduri, gânduri fraze și propoziții. Natura ne dezvăluie secrete în jocuri de cuvinte, emoții și sentimente se colorează fără noimă în trăiri terestre. Dincolo de cuvântul scris, e despre emoția ce vine în val după val. Clipa, timpul și textul, contorizate în cuvinte, ne conduc spre nicăieri, unde vom descoperi totul. Clișeu Profan este despre întregul proces de ascultare a promisiunilor, totul devine enigmă. Cu fiecare stare ce ne înconjoară să purtăm împreună vinovăția textului citit? Poate că da, poate că nu. Sărbătorim zâmbind păcatele divine, sentimente "Lazariene" sau pur și simplu rugăciunea de ateu. Fără de nimic în ritmul cardiac e doar natura ce nu moare, trăim celesta dragoste în curcubeul de sentimente, dorința este împlinită. Tu, vers citit, ești ”alb de negru”, ce nu vrea inspirația divină să trăiască ca notă de indiferență. Fiecare vers neînțeles este pentru o clipă o taină sufletească ce trăiește roadele umilinței în România noastră dragă. Dincolo de glasul inimii este efemera ce iubește apusul, liniștea ne va vorbi când noi vom știi a iubi. Clișeu Profan este motivul de zâmbet fără nume; carte dragă nu îți pot spune adio de ziua ta, fericirea ne poartă în Portdrapel-ul tău de emoții și sentimente. Focul de sentimente poartă războiul interior, fiecare cuvânt este un soldat rănit ce renaște la fiecare vers citit în sufletul nostru, ce ne devine casă părintească în trăirea ce ne poartă dor cu dor. Cuvântul și emoția sub cerul fără stăpân nu ne devine oglinda judecată în rugăciunea duală, iertarea ne devine crudă, albă, rece în al nostru crunt destin, dar noi -Oamenii- alegem să desenăm în cuvinte colorate, brute și stări emoționale un "Dar blestem" ce ne devine ecou în povestea biblică. Dar hai să zâmbim în ecoul de stări ce se trăiește filă cu filă, hai să iubim copilăria pierdută, curajul de a scrie ce simțim, să nu mai avem dorințe ascunse, pierdute. Noi nu suntem decât creație și pandant uman în „Runa” deșartă, unde, neinspirat și rece, adun nemijlocit emoția suflet cu suflet ca să nu plece spre iertare cu furie. Eu, ce sunt, drag cititor, "Ego Profan", nu voi trăi ura ta ca un acord în doi, nu îmi vând amintirile, doar le scriu. Surâsul meu… al tău devine suspin în ipocrizia de credințe și dialoguri cu "Nirvana". De îmi vei trăi citirea, nu mă duce spre înghețul de sentimente, frica și poezia nu sunt apocalipsa timpului. Fericirea devine epitaf și epigraf al vieții în citate "Epigramicale”. Fantasma din scris culege emoția din fiecare anotimp.
"Clișeu Profan" se transformă în protest și manifest, decalog de legi nescrise într-o cunună cu dragostea cerească. Tot acest suspin devine decalog de lege nouă. „Omul- Dumnezeu” ce uită printre cuvinte si morminte simplitatea, devine dezuman, un carusel de sentimente ce dor, rănesc frumusețea zâmbetului…
Sentimentul "Eden" în file și vers adună cioburi de stări din paradox și monolog, unde el și ea devin la final zâmbet de poveste. Trecutul e pierdut prin două cuvinte, în lașul ecou căutăm apartenența când noi suntem captivi voit în „CONFESIUNI” de cuvinte și promisiuni. Viața fără de noi este un eșec hoinar. În cuvântul etern și muză de miezul nopții, gândul devine judecată. În definiția de stări, Clișeu Profan se trăiește în trecutului fără prezent. Fiecare din cuvântul scris este un titlul de poezie, ce în amalgamul trăit, ne poartă în noastră trăire.
Adaugă un comentariu
Adaugă o întrebare
Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook
Opiniile cititorilor
Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!