Viața nu reprezintă decât asaltul spre moarte. O clipă de respiro doar a ceea ce înseamnă însăși moartea. Tendința nemăsurată de a o păcăli este de-a dreptul neconsumată și irezistibilă. Ne plecăm întregul trup și întreaga conștiință în fața puterii ei însă instinctul de a o fenta ne colcăie odată cu trecerea sângelui prin vene. Ne ies prin orbite ace otrăvitoare de răzbunare încât sufletul abia mai poate face față. În tandem cu disperarea aparent supusă și într-o formă profundă de acceptare, rațiunea persistă la granița dintre cele două lumi: cea a înnobilării vieții și cea a pierzaniei. Persiflăm neantul, coborârea, josnicul și apăsarea tumultoasă a negurii printr-o suită de încercări zeflemiste. Sâcâitor nu reprezintă starea aceea de incertitudine în masă ci mai degrabă felul în care inconștientul dejoacă planurile conștientului. Și ce măreție! Ce fel anguos cauzat de slăbicunea cu care mintea percepe ultimele trăiri! Și ce miracol al răzbunării morții de a realiza și de a agăța cu ultimile puteri, ceea ce Omul nu va reuși niciodată - întreaga lui existență. Autorul