DI+AGNOSTICA, această semnătură nudă a sufletului meu, plutește ca un puf de păpădie prin Univers și se ridică deasupra necredinței omului de astăzi; a necredinței în divinitate și în el însuși, în iubirea fără margini, în sacrificiu, în autenticitate, în tot ceea ce cândva definea atât de simplu și de natural ființa umană. Poeziile mele pictează pe pânza realității cu pensula minții și cu acuarela sufletului credințe, sentimente și emoții, niște extravaganțe gratuite dăruite de Dumnezeu, aruncate asemeni unor obiecte vechi și uzate, într-un tomberon. Întrun picaj neașteptat, am refuzat să îmbățișez sentimentul fricii și să închid ochii; i-am ținut deschiși și am văzut în cădere, sclipind ca niște diamante neprețuite, sticluțe mici pline de esențele vieții, pe care eu, în verva cotidianului grăbit, le-am aruncat la gunoi. Și am aterizat în picioare. Primul gest pe care l-am făcut a fost magic. Am îngenuncheat în fața lor și i-am mulțumit divinității pentru aceasta nouă șansă. Le-am ridicat de printre gunoaie, le-am curățat cu dragoste și le-am oferit cea mai frumoasă casă: sufletul meu. Și de acolo, din ele, se scriu poeziile mele. DI+AGNOSTICA trece peste și dincolo de necredință; pentru că eu cred și cred pentru că le-am trăit pe amândouă. Și mai cred că este nobil să trăim cu sufletele la vedere pentru că, negreșit, un suflet neîncorsetat va fi mereu un suflet liber. Cristina Horotan