Dinamica

Categorii Poezie
Autor(i) Iosefina Schirger
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
ISBN 978-606-30-2912-7
Anul publicării 2020
Format eBook Comercial
Nota 4.86 (42 voturi)
Acordă o notă

 

E un timp când alerg, e un timp când te-ajung, când mai stau, tresar, râd sau mai plâng… şi poezia asta, un liliac aprins de prins la pǎlǎrie, un vis, o copilǎrie! E prea demult, e mai profund, un zbor uşor recunoscut; nu am putut sǎ îl ascund… Sunt stele care n-au dimensiuni. Trec ziua drumul, te salutǎ, fac minuni. Dintr-o magnificǎ eroare, pe când lucram part time ca vrǎjitoare, ai apǎrut din douǎ orizonturi paralele de rǎcoare: înalt, strǎin, cu o adâncǎ ezitare... şi m-ai fǎcut sǎ cred în lucruri uimitoare, sǎ zbor, sǎ uit, sǎ merg pe mare. Sunt înaintea ta pe larga nebuniei alee. Am în fiecare zi cu tine un vis, o idee. Numǎrul umbrelor tale o fi finit sau infinit? Mintea, ochii, pǎmântul ţi-or fi bune de locuit? Cât mai am de fugit: o paginǎ, o apǎ? Infernul e egal în fiecare… Apleacǎ-te sǎ vǎd: dezechilibrul doare? Nimic nu te împiedicǎ sǎ crezi cǎ cerul se învârte cu noi, cu tot cu pǎmânt, deşi nu-l vezi! Din cercul meu cu tine încercam sǎ mǎ mǎsor, sǎ îţi trimit la nesfârşit poezii, zmeie, stele, ploi pentru cerul tǎu nesǎtul, orbitor. Aşa m-am gândit! Ai poşta goalǎ, netul pornit? Putem începe de oriunde: de la vreme, de la aer, de la urcatul pe munte. Am nevoie sǎ crezi cǎ nimic nu ne desparte. Dacǎ ţi-aş cere sǎ dǎrâmi zidul, ai vedea mai departe… Totul pe lume are un tipar, un plus şi un minus imaginar. Tu unde eşti pe curba lui Gauss temporar? Lunatice iubite din umbre despletite, ai visele oprite şi clipele grǎbite! Orbitele-s slǎbite, ispitele vorbite, fântânile-otrǎvite, iubite-nchipuite! De acum nu ne mai grǎbim. Cu toţii avem timp sǎ ne cernem, sǎ iubim, sǎ murim! Dacǎ nu ţi-aş scrie, nimeni n-o sǎ ştie câtǎ disperare, câtǎ-nvolburare e-ntr-o poezie, varǎ pe câmpie! Toate calculele sunt în favoarea ta. Eşti cel mai puţin vinovat. Aş fugi în lume cu tine pe o mǎturǎ, nemotivat... Nu îmi ajung mâinile unde îmi ajunge gândul! Doar armele mele îţi ating buzele, tâmplele, pǎmântul! Eşti pânza mea albǎ, un perete unde îmi înverzesc tulburate muşcatele, cuvintele ca sfere perfecte. Exişti ca un potop, mai ştiutor decât mine, mai tǎcut, mai miop... Despre ideile tale fixe îţi zic, despre eternitate, cǎderi, nimicuri şi visuri la plic! Rǎspântia de stele din ochii tǎi de jar, îmi lumineazǎ foaia, mintea, anii teribil, iar şi iar! Ai tot pǎmântu-n faţǎ şi lumea la picioare! Sunt idei, linii în mişcare, suferind complicate, aritmice, amare ca toate suspinele şi ambiţiile dupǎ înserare. Eşti calm, la fel în continuare. Ceva strǎin parcǎ te strânge, te încearcǎ şi te doare. Doar aerul de-acasǎ nu-ţi dispare! Statistica şi logica ţi-ar putea demonstra, cauza… Eşti pustiu de nisip, piatrǎ strivitǎ la soare. Sunt oceanul gata sǎ te cuprindǎ, sǎ te înece, mare! Eşti mai departe decât norii şi mai de gheaţǎ ca şi sloii! Am sǎ-ţi trimit cuvintele pe firul rece-al ploii. În existenţa ta nepǎsǎtoare, nu îmi deschizi o fisurǎ, un culoar, o fereastrǎ spre zare? Marea pe malul cǎreia stau, o fi adâncǎ, neînstare sǎ aibǎ un val, sǎ rǎspundǎ la vreo poruncǎ? E cum ai vrut: nǎluca doar sǎ-ţi fie-mbrǎţişatǎ, umbre şi voci îţi vin din vânt, viu nu ai fost, ai fost un gând. Am tradus pentru tine un roman: voluptǎţi, agonii şi catran - tǎrâmurile poeziei pure, man! Ce mai am eu de fǎcut sub soare? Sǎ mǎ atrofiez sau sǎ alerg prin iarba ta uscatǎ, nǎpǎditǎ de nisip, de sare… Tot ce nu înţeleg ajunge la tine: urme, cuvinte, culori, sunete strǎine. Nu te-mpotrivi! Ceva mǎ împinge, ceva ce nu depinde de mine! Am început un joc de-a fericirea. Ţine minte! Mi-am câştigat nebunia, strǎlucirea! E-aşa frumoasǎ ziua! Vibreazǎ aerul de foc, distanţa dintre noi… curbura e în joc. Munţi, nori şi vǎi de umbre trǎiesc în ochii tǎi şi nu mǎ laşi şi nu ajung sǎ-not în ei! Recunoaşte cǎ ai hotǎrât sǎ cauţi perfecţiunea, limita nemuririi şi s-o îndrepţi! Ochii nu îţi vorbesc? Atracţia lunii nu îţi e un sentiment cunoscut, pǎmântesc? Trecerea ta are o traiectorie fixǎ, fierbinte de stea. Nu te abaţi sǎ-ţi tulbur realitatea cu a mea? Citeşte-mi în stele! Luminile, semnele, visele ne vin de la ele! Ce bǎtǎlii sângeroase duc cu tine pe case! Îţi faci timp? Sunt lucruri serioase! Stǎpânim împreunǎ pǎmântul, marea de stele ca singurǎtǎţi neîntrege, neputând sǎ-şi vorbeascǎ, sǎ se lege. Nu mǎ mai deranjeazǎ umbrele tale indiferente, fǎrǎ chip, dorinţe, prezente! Am devenit de o rară îndemânare literară! Eram liberă, fericită afară. Nu ştiam cum e să trăieşti într-o gaură în zid luni, ani, vară! Dacǎ îmi e teamǎ, dor, mai albǎ, mai tulbure, noaptea dinspre tine îmi vine-n ajutor. Nu mǎ lǎsa fǎrǎ stele, simţuri, idealuri, afarǎ din privire, cu sângele pulsând în valuri! Întunecare, copac fǎrǎ pǎdure, fǎrǎ soare, fǎrǎ scǎpare, disperarea îmi întrece speranţa vie, tulburǎtoare! Apele tale doar împotriva vântului merg? Sevele, planetele, izvoarele, corǎbiile mele comunicante, spre tine converg... E între noi un drum de o ispitǎ, o noapte albǎ doar, închipuitǎ, e lumea toatǎ, neîmprejmuitǎ. Sunt atât de bogat! O grǎmadǎ de sentimente dinspre tine am adunat! O aglomerare de sensuri mi-ai lǎsat mie. Toate ţi-ajung înapoi clasate, traduse în cuvinte frumoase, ca poezie. Am scris inegal, îndrǎzneţ, ireal. Podeaua ţi-e plinǎ de stele, de flori. Pleacǎ şi vin prin portaluri de nori, fantezii, dorinţe, chemǎri. Într-o zi vom vedea munţii, norii, iarba, pomii din poezii. Azi mǎ simt inspirat: îţi pot cuceri singurǎtatea, gândurile, ideile fixe stând, din pat. Am gǎsit cǎ drumul spre tine n-are sfârşit. E o muncǎ în van, la infinit. Din spaţiul ce mi se cuvine mie, ocupi şi tu una felie, iubite zmeu dintr-o hârtie! Ţi se vede prin frunte pânǎ la gânduri, pânǎ la munte: copacii, potecile, stâncile, frunzele ţi-s rupte. Fantasma ta, de-atâta dor transpare continuǎ, albǎ, zveltǎ şi sfâşietoare. Nu e decât o încercare aceastǎ lungǎ aşteptare! Nu trebuia sǎ-mi las ochii în iarbǎ, pǎrul în vânt şi mintea oarbǎ! Tǎrâmul tǎu de ape-i nefiresc, nepieritor ca amintirea. În aceastǎ închipuitǎ încleştare, doar eu mi-am pierdut firea. De unde şi pânǎ unde vǎd izvoare, cerbi şi-un munte, iar pe tine fǎrǎ vise, fǎrǎ frunte? Ai nevoie de o întrerupere, un impuls, un dezgheţ, cât sǎ te hotǎrǎşti, cât sǎ-ţi deschizi aripile. Simţi? Mai poţi sǎ te opreşti? Douǎ nopţi separate suntem. Atât. Tot ce-am urcat eu, tu ai de coborât. Ce lipsǎ de statornicǎ iubire ai în gât! Dǎ drumul la cuvinte, la umbre şi pumnului de stele, în jur vârtej, furtunǎ sǎ îmi porneşti din ele! Cum oi fi tu cu adevǎrat, la foc mic mocnind aberant? Ea ştie asta şi suflǎ în foc obsedant. Furtună pe mări, neştiute căi, îngeri buni, îngeri răi, ascunde toamna în ochii tăi. Ţi-am lăsat un castel cu toate cheile, indiciile în el. Să-l dărâmi fă-ţi un ţel! De ce tu mereu nu ai vinǎ? Umbrǎ e doar pe partea mea? Sau luminǎ? Nu ştiu sǎ te-aprind. Poţi iubi oricât! Un cuvânt, o suflare, ce te-ar porni? Voi întreba de ce atâta zbucium? N-ai sǎ-mi rǎspunzi. Parcǎ ai avea rǎdǎcini! Nu poţi sǎ te întorci, sǎ te smulgi, sǎ te înclini, de ziduri, umbre, mǎrǎcini… Ţi-am adus inele de pe Saturn. Simţi vibraţia lumii din turn? Vei înţelege iubirea când va fi prea târziu! Pentru tine pǎmântul e viu? De ce ochii îţi sunt mai departe de antracit? De ce nu eşti nǎvalnic, curios, fericit? De ce unele lucruri rǎmân nespuse tacit? Dacǎ toate se întâmplǎ de sus cu un rost, tu de ce te abţii, te mai rogi? Poate fi şi asta o boalǎ: apa vie curge pe coalǎ. Pânǎ la tine cuvintele ajung zǎpadǎ sau smoalǎ... Dacǎ aş şti, te-aş feri de singurǎtate, cǎdere, vinǎ, de întuneric, pǎcate. Ţi-aş schimba traiectoria, vibraţia, culoarea, intensitatea, ca jumǎtate... Întunecime verde de varǎ, frunzǎ de vie ruginie, amarǎ, la varǎ, zmeul o mai fi la fel fǎrǎ sfoarǎ? O istorie întortocheatǎ de iubiri şi tragedii curge între polii tǎi vizibil energetici, maronii… Nimic nu conteazǎ. Chimia vibreazǎ. Un zmeu, un personaj abstract în mişcare, ajunge pentru a da impresia de frumuseţe ce doare. Numai timpul meu trece? Am pentru tine un cuvânt cald, altul rece. Poşta e goalǎ, mintea îmi zboarǎ… Credeam cǎ e bine sǎ cobori din nori. Rǎmâi! Vin eu la tine. Am pregǎtite zmeie, sfori, culori. Am împǎrţit timpul în cuvinte. O parte trǎiesc amestecate la tine: felia albastrǎ, sǎratǎ, fierbinte. Nu pot sǎ dorm. În ochi am o luminǎ… Nu te încrede în inimă, în inspiraţie, în evidenţă! Am sufletul desprins de trup, absenţă! Sunt gata sǎ te visez, sǎ-mi întind aripile, sǎ navighez într-o nouǎ formǎ de exprimare scriu, desenez. Pot sǎ le vǎd: stinsele, curajoasele tale stele trecând dintr-un timp în altul pierdute prin lumi paralele. Dacǎ am vorbi aceeaşi limbǎ ai vedea! Totul se schimbǎ: iarba, norii, munţii de care ne e dor, au sǎ te convingǎ! Deşi se întâmplǎ lucruri, nimic nu se potrivea cu rǎtǎcirea, viziunea de a te poseda. Cu cât scriu, cu atât eşti mai strǎin, un vârtej presupus, un spirit nenǎscut, cǎutând în lume rǎspuns. Am aripi prea mici sǎ te desprind din zid! Voi sparge zidul întreg sǎ te ating! Formele se zbat sǎ nu moarǎ. Tu gândeşti înapoi? Pierdutǎ eşti, varǎ, în ninsori, în fuga stelarǎ! Dǎ drumul vârtejului de dorinţe, unei schimbǎri! Nesfârşitǎ brumǎ e-n simţurile tale! Acum când ştim c-o sǎ cǎdem, tot îmi e dor, un dor extrem, într-un poem sǎ ne vedem! Transcriu mai greu ce îmi dictezi. Te las sǎ vezi ce-am înţeles, sǎ simţi, sǎ crezi ori sǎ te-ndepǎrtezi. Pune în locul meu o strǎinǎ! Invit-o pe acoperişul lumii, la cinǎ! Puteri fǎrǎ întrebuinţare mintea le are. În vene ai argint în topire, mercur în privire, de treci nemaideosebind cuvântul de tǎcere, febra de iubire. Eşti aproape cǎzut în plasa jocului mut! Alb liliac, ceva cum nici dragostea nu e, începe orizontul sǎ ardǎ, sǎ suie din lacrima ta sǎrat amǎruie! Iubite, ce ni se întâmplǎ în fiecare colţ de tâmplǎ, de mi se pare cǎ adorm şi-ncerc sǎ fug, sǎ-not, sǎ zbor c-o ranǎ de picior? Depǎrtata-mi stea a renunţat, nu-mi mai rǎsare. Mi-e dor de ochii tǎi ştiutori ca de-o carte! De ce de ei nu am parte? Am pentru tine cerul de o culoare ameţitoare: conţine câte o lacrimǎ din fiecare. Îţi poţi imagina, a ta, întreagǎ zare? De-iubire-rǎpus, câte vorbe ţi-am spus, câtǎ iarbǎ ţi-am smuls! În mintea ta înotam cu plǎcere fǎrǎ sǎ-mi fie fricǎ de-ntuneric, singurǎtate, tǎcere! Asimetrii, complicaţii… din spaţiile tale, liniar vin vibraţii. O mânǎ dacǎ tu întinzi dǎrâmi castel şi zid din cǎrǎmizi, iar gura dac-ai deschidea, din noapte zi s-ar şi fǎcea! Sunt stele legate-ntre ele în constelaţii, lumi paralele. Ai curaj sǎ trecem deopotrivǎ de ele? În cercuri egale ne bate sângele. Îmi îngheaţǎ cuvintele repetate rupându-se. Pânǎ unde pot ajunge rugându-se? Depindem de ele: lucruri mǎrunte, inutile, din nisipuri castele. Un zâmbet ar fi de ajuns sǎ ne treacǎ la stele! Vino sǎ îmi spui dacǎ exişti, dacǎ sunt vedenie, umbrǎ, frunzǎ în vânt! Versul fragil, imperfect va traversa cu bine câmpul tǎu de narcise ermetic, perfect! Voi fi mai sincerǎ şi mai retrasǎ scriind pe vreun acoperiş de casǎ. Ne vom intersecta printre trecǎtori, de departe. Te vei recunoaşte dupǎ semne, în carte. Nu e târziu, nu-i nici devreme! Din prea mândrie n-o sǎ te cheme! Doar îţi aratǎ, se amǎgeşte c-a fost odatǎ, cǎ iarba îi creşte. Cum bagi de seamǎ dacǎ te uit, dacǎ mǎ pierd? Nu-ţi voi mai scrie în deşert. Ştii cǎ singura scǎpare ar fi sǎ crezi cǎ fugi, cǎ zbori, cǎ mergi pe mare! În infern, paradis, aici sau departe, ai putea rǎmâne la mine: un gând, o carte. Ai o formǎ aparte de stea, de la nemişcare. Eşti un punct colorat pe o linie de despǎrţire. Doamne, ce distanţare! Poate mai trece pe strǎzi, pe pǎmânt, cu ploaia în gând… Cum sǎ începem altfel? Arma din ochi ţi-e scutul de nori. Cuvintele mi se întorc reflectate înapoi ca frunzele primăvara, în pomii goi. Nu te îndeamnǎ gândul la toamnǎ, nu te porneşte, nu te rǎzbeşte, nu te rǎstoarnǎ? Bucurǎ-te cǎ ai imaginaţie, aripi de umblat! Nu ştii când lumile paralele ni se vor întâlni, modelat. Vom corecta erorile simţurilor, înflǎcǎrǎrile, slǎbiciunile înnǎscute, virtutea nebunilor, întâlnirile imaginare fǎrǎ cusur, saluturile. Speram sǎ ştii o rugǎciune, o incantaţie anume sǎ speli frica, tristeţile, bolile din lume! Cad pietre din munţi în prǎpastie la tine. Odatǎ se va umple de verdeaţǎ, de cuvinte, de umbre strǎine. Am sǎpat o scurtǎturǎ. Fraze galopând lipsite de sens, grǎbite îţi ajung pe braţe, pe faţǎ condens. Mesajul ca şi destinatarul s-au pierdut, s-au şters. Schiţele sunt perfectibile, nici pe departe terminate. Le mai trebuie aripi, credinţǎ sǎ ajungǎ o carte. Sunt aceleaşi încercǎri, exerciţii de concentrare. Mǎ antrenez sǎ zbor, sǎ merg pe mare. Aştept sǎ te vǎd trecând peste munţi, peste vǎi, cu o carte în mânǎ! Prăpastia de netrecut rămâne netrecută. Cu bine! Ai învins! Şi lumea ta se va sfârşi în câteva poezii. Puţina inimǎ ce ţi-a rǎmas e o ruinǎ. Nemurirea curge prin ea sublimǎ. Nu a fost amuzant? Un castel de nisip, un sezon de iubire, un rǎzboi de un secol electrizant! Când visele ni se vor fi împlinit, cuvintele cu mult ne vor fi depǎşit. Forma ta de univers interzis, doar mie mi s-a arǎtat în vis. În incendiul de verde mintea se pierde. Nu mai pot aştepta întâmplǎri din afarǎ! Capul, ochii, fluturii, stelele au început sǎ doarǎ. Mǎrile tale necunoscute ajung pânǎ la mine în curte. Nu existǎ mai departe! Ia-ţi valurile, pǎsǎrile, umbrele, porturile şi du-te! Poeziile se strâng în urma ta ca nisipul. Cu timpul nu o sǎ ţi se mai vadǎ din ele gura, ochii, fruntea, pǎrul, chipul. Ce cuvinte mov, iscusite am gǎsit sǎ mintǎ, sǎ te ducǎ departe de mine, în ispite! Prea multe cǎrţi! Nu e timp de citit! Cine pe cine învaţǎ sǎ iubeascǎ? Cum ar fi potrivit? Sǎ vii în costum! Am lansare! Vinovat de iubire, fǎ o schimbare! Fii fericit! Claxoneazǎ ca o salvare! Atunci, mai presus de ce-am scris şi n-ai spus, te vei hotǎrî sǎ alergi în sensul opus. Adâncul par a-ţi poseda. Vântul din larg e-n a mea pânzǎ. Alerg, mǎ joc, înot constant prin munţii renunţaţi din fundul mǎrii…

 

                                                                                        Eu, o frunzǎ…

 

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site foloseste cookie-uri. Află mai multe Am înteles