Fantasme de cretă

Categorii Poezie
Autor(i) Iosefina Schirger
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
ISBN 978-606-30-2889-2
Anul publicării 2020
Format eBook Comercial
Nota 4.71 (24 voturi)
Acordă o notă

 

Vine primăvara. Cauţi inutil sărutul zăpezii fertil, un anume licăr, anume profil! Cuvintele ajung la limită poeme, bărcuţe de hârtie, mesaje în sticle lansate în lume, o vreme. Ochii nu-mi ajung să-ţi vorbesc, să te opresc. Poezia e pentru când vei fi obosit. Ţi-am scris-o pe zid, pe întuneric aşteptând să fii fericit, să treci alergând himeric. De a fost scris sǎ-ţi scriu anume atâtea versuri fǎrǎ nume, e ca sǎ ştii cǎ nu eşti singurǎ, cicoare, în astǎ lume! Odatǎ ce golul nu se umple, ci naşte un gol şi mai mare, înseamnǎ cǎ abisul existǎ şi zborul şi zmeul cǎlare! Ţine minte distanţa! Cu ea vei rǎmâne! Nici cartea asta nu e, nici cuvintele scrise! Nu mai avem timp înainte! Ascultă tăcerea, nisipul fierbinte, vântul, arsura, absenţa din minte! Mai ştii de ce te iubeam, de ce nu te puteam atinge, de ce timpul ne acoperă, ne strânge, ne-nvinge? Ai numărat? Să nu te pierd te-am transformat în şoapte. Credeam că pot lua cât vreau: toate merele coapte! Priveliştea din ochii tăi îmi făcea bine. Era strălucitoare, limpede, în fine! Caisul în floare, cerul nu erau pentru mine! Pe bolta ta, întrepǎtrunse sfere, în mintea mea, mii de himere, mǎ lasǎ iar fǎrǎ de somn, fǎrǎ putere... Ce poţi tu să faci cu un curcubeu? Să-l pui sub pernă, să ţi-l legi la glezna de zmeu? Ai răsărit din alfabet ca nor, ca cerc, ca joc secret, ca pâine şi sare pentru poet. Din ochii tăi de pământ, de ceară, vorbeşte-mi despre cer şi ploaie, vară, până când peretele ne va-nghiţi iară. Un copac de vorbe, tot puţin ar fi! Sensul există amprentat în ordinea lucrurilor, în orbita existenţialistă. Niciodată nu voi şti ce trebuia să-ţi fi spus. Ţi-am arătat iarba, copacii, florile crescute de dor, cu rădăcinile în sus. Nu am ştiut mai mult, mai frumos sǎ iubesc. Îmi plǎcea cum erai: o tǎcere aparte. Întrebǎrile curg, trec prin tine departe. Zmeiele, stelele sunt cuvinte deşarte. Descalţǎ-mǎ, dezleagǎ-mǎ şi dǎ-mi puterea sǎ îmi trag seva din piatra seacǎ, din verde-ţi fierea scriind, crezând, curgând ca mierea! În timpul şi spaţiul deschis, fără început, fără închidere, nu mai există aliniere, atingere, întrepătrundere… Cine erai tu care venisei fǎrǎ aripi pe lume? O fereastrǎ închisǎ, un strigǎt fǎrǎ voce, o durere anume? Cu fiecare privire, o arsură, o înstrăinare, cu fiecare clipă nepăsarea-i mai mare. Păreai o cetate fortificată, o stâncă, o capcană însingurată! De ce iubeşti pe furate, cât o firimitură, fără o uşă, o fereastră, o fisură? Mâinile ard. Ar vrea să te vadă. Te caut în gând, în lecturi, în zǎpadǎ. Eşti închipuire, o întâmplare închisă într-o carte uitată, o emoţie, zvâcnirea deşteptată. Te-am luat cu mine, te-am cercetat, te-am întrebat. Fructele tale pârguite-n iubire nu-s coapte. Nu eu te voi face fericit! Prin codri de aramǎ, spre marea cea mare, vei trece singur rǎtǎcit. Parcă m-ai învăţat cum să scriu, parcă lumea, cuvintele-ţi vin bine. În doi am parcurs continente deşarte. N-ai să ştii hârtiile mâzgălite azi noapte! Ţi-am desenat cât de sus am zburat, ce corăbii, comori, pescăruşi ţi-am visat. Prinde-mă-ntre stelele tale, cumva! Vrei sǎ mǎ aperi? Nu ascult! Uitarea nu te vrea, doar eu… mai mult. Între douǎ sulfine scriu oglindind stele-n vitrine. Noaptea începe şi se sfârşeşte la tine. Nimic nu e întâmplǎtor: ce-ating, simt, vǎd în zbor! Ce frig, ce nor e-n gând la tine, dor! Numai tu treceai prin singurul meu vis, vară, iarnă, surâzând de la distanţă perfect indecis! Sǎpam mai adânc, ocolind drumul drept. Trecând de curcubeu, te-aş putea duce direct în viitor! Dǎ-mi mâna, zmeu! Când lanţurile vor cǎdea şi timpul ne-o apropia, va fi iar toamnǎ în orbitǎ, stea! Într-o zi ni se va întâmpla ceva nemaipomenit, îţi zic: orele se vor opri, infinitul - ţi-l poţi imagina - va deveni neînchipuit de mic! O aripǎ nebǎnuitǎ, un punct abstract mişcându-se pe orbitǎ, un cerc de razǎ infinitǎ, ce îţi sunt eu, tǎcere închipuitǎ? Varǎ, durerea ta, mai multǎ iubire îmi cere! Pe lângǎ tine curg cuvinte, lapte şi miere. Ai căutat pământu-ntreg şi n-ai ajuns şi n-ai aflat? Erai cel ce vine şi pleacǎ în toate direcţiile odatǎ, trecându-mǎ dincolo de întuneric, prin ploaie, dezorientatǎ! Miraj în deşert, ochii tăi de oglindă, o casă în flăcări aprinsă de la noaptea albă arzândă! De ce ai coborî tu, un înger pǎzitor din vis, în lumea de iarbǎ cositǎ despre care ţi-am scris? De acum vǎd, simt, nu te mai întreb, nu mai sufǎr. Îmi ajunge cât eşti: o coadǎ de zmeu, o tulpinǎ de nufǎr. Rǎtǎcesc, lucrez pe ascuns, şterg, rescriu la tine în minte. Când te vei trezi totul va fi ca-nainte. Acum cuvintele se multiplicǎ altfel, cumva. Cât de greu se poate chema! Copacii, frunzele trec, leviteazǎ, umbra îmi rǎmâne aproape, treazǎ. Te mint cu alte vieţi închipuite luminǎ! Atâta e timpul! Sǎ treci prin grǎdinǎ! Mi se întâmplǎ lucruri în vis: îi scriu, îi aud vocile, îi deschid porţile unui perete închis. Atomice fricile, grijile macinǎ, erodeazǎ. Lumina aşteaptǎ. Conteazǎ? S-ar putea, în cele din urmă să te îndrăgosteşti; ea să nu-ţi mai dispară din faţă, să nu dormi, dar să te trezeşti în altă viaţă! Inima pomului ştie în ce direcţie sǎ creascǎ. Dorinţa nu ţi-e mai adâncǎ ranǎ deschisǎ, albastrǎ? Nu eram cu tine în vis. Din ochi am simţit adâncul abis sub semnul îndoielii, hazardului, greşelii prezis. Sǎ-ţi vorbesc despre viitor, aleg conturul, forma, starea de stea sau de nor. Ce pǎrea doar un joc, în mintea ta n-a avut loc. Drumul nu ducea prin sabie, prin foc. Voi incendia aşteptarea zadarnicǎ! Îţi voi afla cheile! Te voi cuceri! Ce ştii tu despre apǎ şi vin, minunea transformǎrii utopicei fericiri, în veşnicul chin? Deschide-ţi inima, să trec desculţă şi fugind mereu, s-o iau cu mine drept trofeu! Puterea mâinilor goale arzând, nu o simţi până în gând? Dacă te-a orbit fumul, munţii, abisul? Te uiţi? Ţi-am spus cât de mult putem fi? Istorie, prezent… când va fi! E scris pretutindeni, dar nu ştii! Ca-ntr-o nedeterminatǎ cǎutare, aştept un gest, un semn din mare, câmpul de forţe, o transformare. Ţi-ar fi plǎcut dacǎ n-ai fi fost tu fantasma în jocul absurdului mut! De jur împrejurul privirii tale, condorii, brazii, cocoşii sǎlbatici, poezia şi norii... Din vârtej, din furtunǎ te vei trezi singur pe lunǎ. Vei suferi veşnic urmǎrind o minciunǎ. Inima iubea ticǎind înainte, alerga prin pǎduri, fǎrǎ minte. Ce sǎ însemne atâtea cuvinte? Va putea acest râu sǎ alerge spre mare? Aripi îi vor creşte barbare? Va dori mai mult, o schimbare? Ţi-am lăsat în braţe munţii, stelele, bolta, planeta. Pentru asta ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, de-a dragostea, de-a ştafeta! Ai putea ieşi la plimbare, te-aş putea urmări trecând, întâmplare! Ai timpul oprit undeva, mi se pare! Stai între douǎ blocuri unde nu îmi ajunge bǎtaia inimii, mintea în focuri. Câţi munţi sǎ mai mut din ale lor locuri? Dacă trăieşti, nu trăi pentru mâine! Dacă vorbeşti, nu pentru mine! Ştii să fii fericit? Îţi bate inima peste cuţit! Nimic nu te sperie, nu te îmbunǎ? Necunoscutul, imposibilul trǎiesc în ochii ei. Nu te-mpotrivi! Cât vei mai iubi? În altă viaţă să vii cu mine în vis, fără reguli, principii, logică, antracit! Am o poartǎ de acces în grǎdinǎ, spre inima ta, spre luminǎ; ceva vine înapoi, de pus în paginǎ. Nu-ţi trece prin gând o tensiune, un vis frumos, o cosmo-viziune? E din a cincea posibilă dimensiune. Mintea ta îmi era fereastra secretă, colivia cu fantasme de cretă, experimentul, grădina din eprubetă. Erai orizont, gol nesfârşit, necuprins răvăşit. Absenţa a rămas după ce am alergat ani-lumină în urma ta de stea. Sau eşti greşit proiectatǎ, ispitǎ, sau nu eşti îndeajuns de pregǎtitǎ sǎ-mi fii o metafizicǎ iubitǎ… Fantasme bântuite trec prin câmpul tǎu de narcise adormite. Parcǎ îţi bate inima de gheaţǎ, iubite! Ai sǎ apari! Parcǎ te vǎd, parcǎ dispari! Descifram semnul tău ascuns de pământ, din haos, dezordine, vânt, fără să te ştiu, fără să te văd, din gând. Din neant s-a născut infinitul înalt. Suntem prea grei ca sǎ te ţin în braţe! În cer şi în cuvinte e întreaga frumuseţe! Am să-ţi vorbesc până la incidenţă, fără s-aştept înapoi corespondenţă! Am totul aici, pe hârtie: disperarea, arsura, zborul, puful de păpădie. Te-ai pierdut în graficele timpului de necontestat, ale burselor nefericirilor, renunţǎrilor şi renaşterilor noastre, soldat! Nicio strigare, pânǎ în munţi nicio luminǎ care sǎ ardǎ, sǎ vinǎ! Parcǎ nu ai inimǎ! Cum ar fi sǎ nu te mai vǎd? Precum cuvintele faci parte din mine. Te chem, vii, te alung cu tot cu hârtie! Am împachetat timpul şi spaţiul cu tine. Ai ceva neştiut în ochi: munţi, vâlvătăi; nicio limită, câini răi! De pot inima să ţi-o ascult, înseamnă că iubeşti torenţial, nemăsurat de mult! Ce pasăre din cer te-o fi trimis cu un mesaj expres, deschis, să-mi fie dor de tine şi în vis? Ceva, orice ar trebui să-mi spui, cât să pot merge mai departe rătăcind haihui! Ce-o zace-n mintea unei reci statui? Mǎ visez în ochii tǎi de leu, aprinzând focuri, suferind ca Prometeu. Sǎ nu dai la o parte lespedea ce ne ascunde, iarba ce ne cuprinde! Din zilele mult îngustate, câte ne-or fi clipele destinate? O nebuloasǎ ne-a adus împreunǎ într-o lume a tǎcerii, înecatǎ de lunǎ. Lasǎ-mi inima sǎ zvâcneascǎ nebunǎ! Iubirea e prea mult pentru minţile noastre? Drumul prea lung, orbitele albastre? Nu existǎ singurǎtate acolo unde o apǎ oglindeşte o stea, unde noaptea mea albǎ o aşteaptǎ pe a ta! Poeziile concentrice au nevoie de soare, pǎmânt şi iubire. Adunǎ norii, plouǎ subţire! De gheaţă safir, de vară zefir, fir trandafir! Să-ţi mai scriu? Să pun punct nu mai ştiu. E puţin o carte de vibraţii, un inventar cu revelaţii? Am învăţat să socotesc absenţe, reţineri. Din iarna fǎrǎ zǎpadǎ rǎzbate o luminǎ: arde inima ta fǎrǎ vinǎ? Lampioanele de hârtie se înmulţesc, gonesc. Ai văzut un univers în expansiune? Poemele nebune nu au decât o dorinţă, o slăbiciune… Deşert înseamnă nisipul fierbinte aşteptând, adulmecând stelele, grădinile din minte, ploaia din vânt, frigul din cuvinte! Fǎ cale întoarsǎ! Ai uitat la mine o cheie de-acasǎ. Marea a luat foc dar ţie nu-ţi pasǎ! Ţi-am desfiletat mintea, inima din piatrǎ, sǎ dǎm roatǎ prin lumea toatǎ? La tine cobor sǎ-ţi spun: e bine, dormi, somn uşor! Dragostea ne va trece dincolo de moarte fluierând! Poţi sǎ uiţi ce simţeam pentru tine, distanţa, arsura, prea multa nebunie! Şi drumurile pe care le-ai iubit s-au înierbat, te-au pǎrǎsit! De unde vin în forţă cuvintele, sentimentele traversând munţii, pădurile, continentele? Ce ai fǎcut cu vocile? Le-au înghiţit strada, frunzele? Dacǎ îi bate, poate-o fi vie! Încǎ aştept în colivie zmeie, inimi sǎ reînvie… Lapte şi miere din cer stau sǎ cadǎ. Cine sǎ ştie? Cine sǎ vadǎ? Drumul pânǎ la tine îmi pǎrea infinit, alergam alegând cuvântul potrivit. Lumea e plinǎ de posibilitǎţi! Ai fi rǎscolit? Nici nu vezi cerul de care atârni! Prea rece, mândrǎ iubitǎ, m-ai purtat pe aripi, risipitǎ! Coboarǎ sau du-te, ispitǎ! Te voi aduna din mâhnirea cea mare, ia-ţi haina, pǎsǎrile, umbrele, hai la plimbare! Ţineai în mână, amestecate cuvintele unei poezii uitate. Parcă ar fi trecut o mie de ani, parcă linia vieţii ţi s-ar fi strâns în palmă, parcă nu te mai pot desluşi calmă. Zici că inima e în pieptul tău? E îngropată sub gheaţă. Ochii îţi sunt fundul mării, buzele arse, deşertul, mintea ţi-e viscolită, ai noaptea pe faţă. Nu ai crezut nici restul!... Cât adevăr poate să fie în una mie poezie? De la un cap la celălalt eşti albă-mi coala de hârtie! Ce n-aş da să ştiu despre tine ceva: dacă iubeşti, visezi, te rogi abstract cumva! Nu conta cǎ n-ai zis cele douǎ simple cuvinte, nu conta cǎ mi te zbǎteai în tâmple! Din ochi va trebui sǎ te conving pe loc, cǎ eşti una din nopţile mele fǎrǎ somn, de foc. Vara, toamna s-au depersonalizat, ne-au învins! Mirosul de hârtie ori de cafea e de ajuns: fictiva fantasmǎ transpare ca umbră a ta. Te-am încercuit cu pagini deschise, veline. Ai acum unde dormi, unde te ascunde, noapte, de mine! Cu cât te pierdeam, cu atât strǎluceai mai puternic, deveneai un nod, un simbol, un electron laconic. Un ocean de pǎreri, remuşcǎri şi regrete se izbeşte, forţeazǎ al tǎu, de neclintit, alb perete. Era un mesaj, o utopie, ca sǎgeata şi inima scrise pe lemn, o poezie... La capătul zilei te ajung. Aveam întâlnire. Şi iară amâni şi iar e târziu. Poate mâine, poate într-o altă iubire… Ai să ajungi colecţionar. Ai poşta plină. Curg torenţiale iar şi iar... Pânǎ la tine, cuvintele se micşoreazǎ, se distanţeazǎ, ard, se descompun! O stea ţi s-a înfipt în ochi, de nu mai vezi, nu mai auzi deloc. Cea mai durabilǎ durere adâncǎ, tu erai, cu zmeiele tale colorate, din cer alergând spre rai. Unde nu m-a dus, ce nu mi-a adus: stele preţioase, galaxii frumoase, frig de prins în oase dintre nebuloase! Lumina se tulburǎ, pǎsǎrile se neliniştesc, tǎcerea albǎ învǎluie o muzǎ, abisul, prǎpastia sunt aproape de buzǎ. Prinde-mi picioarele în rǎdǎcinile florilor tale, nu mǎ lǎsa prin hǎţişuri, la vale! Doar am visat, nu am trǎit marea de spumǎ, arcada curcubeu, drumul spre lunǎ! Era irelevant dacǎ fac bine sau rǎu. Eram cu tine în sanie. Unde începe şi unde se terminǎ o pǎţanie? Ceea ce tu numeşti principii, sunt constrângeri, limitări. Am pentru tine altceva, îndrăzneţ, provocator! Ce risipă de sentimente pe partea ta de cer! Torente! Doar ca zmeu exişti… fragmente! E el, aducǎtorul de vise, culori, insomnii, cuvinte nezise? Sunt eu, câmpul nearat, secret de narcise? Singur târǎşte-n tǎcere pǎmântul, singur se luptǎ cu ploaia, cu vântul, singur îl gǎseşte dimineaţa cuvântul! Alerg într-o aprigǎ vânǎtoare, prin mintea-i goalǎ, de floare. Cǎutam un rǎspuns, un cuvânt potrivit în mare. În versul acesta fără sfârşit ai libertatea să fii cine vrei tu să fii: cicoare, arsură, orbită, infinit. Odată o să vii ca viziune, să mă iei şi să fugim în lume! Iubirea va dura mereu, ascunsǎ în felul ei de umbrǎ, de fecioarǎ, de zmeu… Ai să găseşti tot ce-am crezut că e important: distanţa, arsura, zborul, curcubeul la post-restant…

Iosefina Schirger

 

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site foloseste cookie-uri. Află mai multe Am înteles