Poezii din 2000

Categorii Poezie
Autor(i) Iosefina Schirger
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
ISBN 978-606-30-1985-2
Anul publicării 2018
Nr. pagini 119
Format Electronic
Nota 4.83 (78 voturi)
Acordă o notă

A comunica nestânjenit cu un spirit mai ales poetic este un act de participare la miracol. Partenerul unui asemenea dialog privilegiat este, încă o dată, Iosefina Schirger.

O simţire învesti în enunţuri lirice – reprezentativă fiind chiar această A doua duminică este disimulată de cerebralitatea expresiei, stilizată şi concentrată până la aforism şi eliptic. Emie deghizată şi reflexivitate omniprezentă.

Experimentul dacă despre aşa ceva este vorba  reeşte cel mai adesea; îşi face un aliat din absenţa punctuaţiei, urmând ca aceasta fie lucrătură” a spiritului.

Cuvintele pot fi translatate în funcţie de efectul urmărit, totdeauna multiplu, imprevizibil. Întorsăturile stilistice duc valul inspiriei, multicolor, spre maluri nu o dată suprarealiste, cu tendinţe ludice certe.

Ca şi în volumele anterioare, asistăm la un ritual al sărbătorii care este dragostea, mereu reînceput, niciodată încheiat, cunoscând adâncimi şi ipostaze inedite, neomologate. Dragostea în auto-contemplare îl dezleagă pe captiv din strânsoare şi îl re reflecţiei despre sine, întorcându-l în condiţia de om obişnuit care, amânat de nelinişti, s-a tot îmbogăţit.

Întoarcerea la vis se face pe fire de păianjen – o ademenire căreia nu i te poţi sustrage pânza în desfăşurare părând a fi un loc din a cărui fragilitate purcede inefabilul.

Floarea paradoxului se închide şi se deschide ca la un semn binevenit: „noi plantele/de nebunie // intrăm/cu mugurii în/pământ” (dacă ar fi mai cald). Întâlnirea cu marea poezie şi înţelepciune universală se impune, benefică fiind, căci iată ce citim în epopeea sanscrită Mahabharata, în episodul Bhagavad-gita:

Există un smochin etern cu rădăcina în sus şi crengile în jos, ale cărui frunze sunt imnurile vedice; cel care-l cunoaşte, acela cunoaşte Veda.

Eufoniile au, în genere, rolul de a pune surdină unor drame, ca în virtualul dialog: ce-ai te faci /iubita mea/de mâine//voi asculta/concert după/ concert //ca să te uit/ca să te iert” (nenuanţat).

Aceasta este poeta pentru care rodirea înseam un pământ de cuvinte (nunta), iar iubirea, o ucenicie spirituală:învăţ /să fiu a ta” (mai bogată de tine), sufletul mânânsingura realitate  netransmisibilă: sufletul/mi-era încă/ bun//îl vreau/ înapoi (prea târziu pentru toţi).

Numele poetei trebuie inventat evident forţând paradoxul chiar dacă, în prealabil, trebuie desfăşat din prejudecăţi, pentru că diavolul/nu uită că/eşti femeie” (ispita ca blestem).

Poezia este atinsă de o undă, lesne perceptibilă, de maturitate nemimată, o expresie voluntară asumată printr-un elan bine temperat,   cvii reminiscenţe dintr-un al cincilea anotimp.

Atare poezie e ca o simfonie neterminată.

 

  

George Corbu

25 aprilie 2000

 

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site foloseste cookie-uri. Află mai multe Am înteles