Limba română. Ortograme explicate

Categorii Auxiliar didactic
Autor(i) Ecaterina Chifu
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
ISBN 978-606-30-0623-4
Anul publicării 2016
Nr. pagini 316
Format eBook Comercial
Nota 3.50 (16 voturi)
Acordă o notă

Limba română, fiind o limbă fonetică, are avantajul de a fi scrisă aşa cum se pronunţă, cu excepţia unor grafeme ca de exemplu „x” care redă două sunete: „cs” în Alexandru sau „gz” ca în cuvântul „examen” şi a celor luate din limbi străine: q, y, w.

Vocalele: a, e, i, o, u, ă, î/â ca şi consoanele: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, x, z ca şi grupurile: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt specific româneşti, ele provenind din fondul ancestral de cuvinte folosite în limba vorbită pe teritoriul ţării noastre din timpuri străvechi de cei ce au populat spaţiul carpato - danubian - pontic, aici fiind leagănul civilizaţiei omenirii, cum susţin mulţi experţi.

Litere precum: k, q, w, y sunt folosite în cuvinte provenite din alte limbi, ele indicând de obicei unităţi de măsură sau apar în substantivele proprii.

Cuvintele împrumutate din alte limbi au căpătat o grafie română, ca cele venite din limba franceză sau s-au introdus în limba noastră aşa cum erau în cea de origine, mai ales termeni din informatică, ştiinţă, modă, sport, artă culinară.

Frecvenţa vocalelor, mai ales la sfârşitul cuvintelor, dă atâta muzicalitate limbii române, astfel încât ea însăşi devine o operă de artă în permanentă transformare.

Caracterul fonetic al limbii române favorizează o largă răspândire a ei pe un teritoriu mai extins decât cel al României. Având capacitatea de a exprima multe noţiuni şi idei, ea poate va deveni limba viitorului, una universală, cum preconizează unii lingvişti.

Pentru a le forma elevilor deprinderi de distingere a unor sunete, este nevoie să se facă multe audiţii în clasă, să li se pună CD-uri cu poveşti, povestiri, basme, piese de teatru pentru copii chiar şi în orele de dexterităţi şi de desen, căci deprinderile de exprimare se formează din clasele mici. Dar cea mai bună metodă de a reţine forma scrisă a cuvintelor este lectura. Trebuie făcută din clasele mici distincţia sunet-literă, mai ales că limba română are multe schimbări, unele forme de masculin, feminin, neutru fiind variabile, ca şi formele flexionare ale unor verbe.

Cred că această carte va avea un mare impact asupra tineretului studios, căci elimină confuziile şi neclarităţile, lucrarea ajutându-i pe elevi şi studenţi să înveţe în mod logic structura corectă a unor ortograme, să-şi însuşească cât mai bine gramatica, cea care oferă norme stricte de exprimare scrisă şi orală. Dacă repetiţia este mama învăţăturii, atunci, prin lecturi repetate, elevii şi studenţii vor reţine în memoria de lungă durată aceste ortograme şi le vor folosi corect, logic, în mod conştient, în scris, formându-şi automatisme de scriere ortografică.

Aplicând metodele interactive la clasă, în calitate de autoare, le extind în această lucrare, pentru că eu am certitudinea că astfel mă voi implica mai mult ca formator la distanţă, imaginând un permanent dialog profesor - elev/student.

Cartea aceasta prezintă multe dificultăţi ale limbii române, explicându-le, evidenţiindu-le, prin exemple.

Lucrarea aceasta ajută la însuşirea mai corectă, mai rapidă, mai eficientă a limbii române. Exprimarea corectă în limba română este un obiectiv al şcolii româneşti şi acest auxiliar ajută la atingerea acestui obiectiv. Această carte de învăţătură vine în sprijinul elevilor, studenţilor şi a celor ce vor să înveţe bine limba română, chiar şi a străinilor, pentru a o folosi corect în comunicarea scrisă şi orală, ea oferă modele de scriere corectă în limba română.

Am redat aceste ortograme, fără pretenţia de a fi epuizat de evidenţiat toate situaţiile de comunicare scrisă în care apar ele.

Adaugă un comentariu

Opiniile cititorilor

Nu există comentarii. Fii primul care își spune părerea!

Adaugă o întrebare

Trebuie să fiți autentificat pentru a pune o întrebare. Autentificare Facebook

Întrebările cititorilor

Nu există întrebări. Pune o întrebare vânzătorului!
Acest site foloseste cookie-uri. Află mai multe Am înteles